Artmania 2012: O cronica sumara: Prima zi – 10.08.2012

Recunoscut deja ca unul din festurile de traditie din Romania, Artmania 2012 si-a consumat a saptea editie anul acesta intre 10-11 august la Braila. Glumesc, s-a tinut tot in Pta Mare din Sibiu,Transilvania.

Asa cum ne-am obisnuit pana acum, line up-ul a fost destul de variat, pe langa gothic metal-ul casei, servit anul acesta in uniforma de french maid de Trail of Tears, Epica si Delain, oamenii prezenti in numar mare in Piata au savurat si o portie deathglam marca Deathstars, condimentata cu ceva punk rock de la bunicii Die Toten Hosen, impreuna cu rock alternativ (Poets of the Fall), heavy power german cu tipul ala Ed si ca desert, bomboana de pe tort  a fost pusa de regii neincoronati ai doom metal-ului depresiv (ce pleonasm), ladies and gents, elvis has left the building, please welcome My Dying Bride.

Principalele atractii pentru mine au fost, pe langa fetele frumoase si berile gustoase, trupa Abigail care a performat pe scena din Piata Mica , Deathstars, Die Toten Hosen si My Dying Bride pe scena principala, trupe asupra carora imi voi concentra atentia in randurile ce urmeaza.

Prima zi a festului, vineri, a inceput furtunos cu niste beri si alte bauturi racoritoare pe baza de alcool caci bucuria revederii cu niste prieteni dragi a fost prea mare si trebuia sarbatorita cum se cuvine, astfel ca la ora concertului nu mai puteam bea decat apa, pentru hidratare:). Grupului nostru frumos si nebun i s-a adaugat un cuplu de suedezi la fel de nebuni si frumosi, Maria si Kalle, mari amatori de Ciuc si “Tate”, acestea fiind primele si singurele cuvinte invatate si repetate pana la obsesie.

Dar sa revin la Artmania. Trupa de sacrificiu a fost Trail of Tears, o trupa norvegiana de (ati ghicit, evident) gothic metal pe care nu am mai ascultat-o de la  “Profundaemonium”, aparut parca prin 2000 si care mi-a placut destul de mult incat l-am cumparat (si acum vreau sa-l vand, dar nu reusesc). Nu prea stiam la ce sa ma astept de la ei, dar, spre surpriza mea,  norvegienii s-au descurcat mai mult decat onorabil, au incalzit atmosfera prin duetul celor doi vocali Ronny Thorsen si Cathrine Paulsen, aflati in forma mare si pusi pe cantat. (ca fapt divers am aflat ca unul din membrii trupei – cred ca nu vocalista – a agatat 2 curvete dupa concert iar acestea i-au furat i-pod-ul. In your face, sucka:)) ).

Dupa recitalul Trail of Tears, care a durat circa 30 minute, pe scena au inceput pregatirile pentru prima atractie a serii, suedezii de la Deathstars. Le stiam muzica bine dar nu-i mai vazusem live niciodata  (decat pe youtube) astfel incat curiozitatea mea atinsese cotele maxim admise. Un alt motiv pentru care doream sa-i vad era ca unii membri Deathstars aveau legaturi destul de serioase cu scena black metal suedeza,vocalul Andreas “Whiplasher” Bergh si chitaristul Emil “Nightmare Industries”  Nodtveidt activand cativa ani buni in Swordmaster, iar Emil a cantat live in trupa fratelui sau mult mai cunoscut, Jon Nodtveidt, mastermind-ul si geniul din spatele conceptului Dissection, ulterior fiind si producatorul albumului de adio al trupei, “Reinkaos”.

Concertul suedezilor a inceput cu mici probleme tehnice astfel incat prima piesa, “Blitzkrieg”, s-a auzit cam incet si cam prost, dar din fericire totul s-a remediat destul de repede si cei cinci death glameri au putut presta un show energic, presarat in micile pauze dintre piese cu multiple aluzii sexuale din domeniul BDSM-ului. Un exemplu elocvent de dragoste in viziunea lui Whiplasher este modul legendar in care a descris cum trebuie sa “distrugi” frumoasele fete suedeze si sa le manjesti parul blond cu sange. Evident era vorba de piesa “Blood Stains Blondes”. Ironia sortii face ca cei doi suedezi de care v-am povestit sa auda aceasta minunata poveste de dragoste si sa se indigneze la maxim. Ii inteleg perfect, mai ales ca Maria se incadra cu totul in profilul “victimei” descris mai sus.

Lasand la o parte acest moment emotionant de misogin, show-ul a continuat si a fost unul pe cinste, trupa fiind in mare forma si cu chef de cantat. Carisma lui Whiplasher a facut miracole, iar acesta, cu look-ul sau de homoeroticus a tinut in permanenta legatura cu publicul , principalul ordin fiind “Scream!!!”, cei cativa mii de oameni supunandu-se cu placere. Din setlist n-au lispit piese clasice ca “Blitzkrieg”, “Cyanide”, “M.E.T.A.L”, “Chertograd”, “Blood Stains Blondes” si “Death Dies Hard”. Din pacate pentru mine, dupa circa 40 de minute show-ul s-a terminat brusc, iar suedezii, desi chemati frenetic pentru bis, au parasit scena pentru a face loc unui grup de gothic metal cu nume epic.

Pauza de bere/jagger/apa/limonada, ba chiar si de o poza cu Aaron Stainthorpe pe care l-am pescuit prin piata si cu care am discutat ultra lejer despre ultimul EP My Dying Bride.

Nu sunt multe de spus despre concertul Epica deoarece nu am stat in zona scenei si oricum nu stiu nimic despre trupa asta, decat ca are o vocalista foarte frumoasa, Simone Simmons.

Ultima atractie a primei zile a fost, evident, legenda punk-ului german Die Toten Hosen. La ora 22.00 fix, in acordurile celebrei piese “You’ll Never Walk Alone” a lui Gerry & the Peacemakers, cei cinci dusseldorfieni (ha, ce tare e asta) au intrat pe scena si au dat drumul la distractie si topaiala. Ce poate fi de spus despre acesti punk-eri legendari? Nimic de rau, in orice caz. Campino, la cei 50 de ani pe care nu-i arata deloc, a fost incredibil doua ore cat a durat concertul. A topait dintr-o parte in alta a scenei, a coborat in public sa ude cu un pistol cu apa oamenii din fata scenei, a sarit, a vorbit aproape numai in germana de noi astia, vorbitori de limbi mai normale nu am inteles nimic si ne intrabam unii pe alti despre ce e vorba. Nu au lipsit piese cunoscute ca “Pushed Again”, “Bonnie and Clyde”, “Hier Kommt Alex”, “Wunsch DIR was”, “Should I Stay or Should I Go” (cover The Clash) sau “Blitzkrieg Bop” (cover Ramones).

Dupa o ora si jumatate baietii s-au retras de pe scena, dar la insistentele publicului au revenit pentru a canta pana cand li se va taia curentul, ca sa-l citez pe Campino, dar n-a fost chiar asa, la miezul noptii nemtii incheind apoteotic cu “Schonen gruss aufwiedersehn”, “Zehn Kleine Jagermeister” si “You’ll Never Walk Alone” (cantata live de data asta) o seara magistrala petrecuta impreuna cu prietenii intr-un oras superb.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s