Artmania 2012: O cronica sumara: A Doua Zi: 11.08.2012

Dupa minunata seara de vineri, a urmat o binevenita noapte de recuperare si odihna pentru ca pe la orele pranzului trebuia sa o luam de la capat, de data aceasta in compania doom death metal-ului funebru. Pe scena din Piata Mica avea sa se produca Abigail, una din putinele trupe de funeral doom de la noi (daca nu singura). Desi activeaza de 18 ani, Abigail nu a reusit pana acum sa-si lanseze un album de studio, discografia lor constand in doar trei Ep-uri, ultimul aparut anul trecut si sugestiv intitulat “It Is The Night I Fear”.

Faptul ca la aceeasi ora pe scena mare cantau Alternosfera (cine-s astia??) a facut ca la Abigail sa se stranga, din pacate, doar o mana de oameni, dar cei care au fost prezenti nu au avut ce regreta. Trupa suna foarte bine, formula actuala (Mihu-voce, R-chitara, Vlad-chitara, Alex-bass, Mirel-tobe si Cristi-keys) este una solida, inchegata si de la show la show mi se pare ca se indreapta intr-o directie din ce in ce mai buna. Singurul aspect oarecum frustrant este ca nu au inca un album de studio, dar sper ca acest lucru sa se intample cat mai repede. Parerea mea.

Show-ul a durat aproape o ora si a cuprins pe langa piesele “consacrate” de pe ultimul EP (“Astral Sleep”, “It Is The Night I Fear” si “Sweet Cruelty”) si doua piese vechi, “Sonet” si “Bitterness…Tears”. Impresia mea generala a fost cea a unui concert reusit, dar din pacate publicul prezent a fost mult prea apatic si complet blazat. Sa fi fost de vina ora “matinala”, caldura, berile baute cu o seara inainte? Nu-mi dau seama, dar stiu ca trupa asta merita cu certitudine tot suportul pentru ceea ce a facut si face in segmentul, restrans ce-i drept, doom/death metal de la noi.

Odata terminat concertul Abigail am dat o tura prin Piata Mare sa vad cu ce se mananca Poets Of The Fall, de care nu auzisem pana atunci decat o data, cand am citit undeva ca le-a preluat Shining o piesa (cand vine vorba de Kvarforth nu ma mai mira nimic). Plictiseala mai mare nu a fost nici macar la Epica, cu o seara inainte, muzica finlandezilor fiind complet searbada si aproape “gay”, dar cu toate astea publicul (in mare parte feminin, evident) prezent in fata scenei tipa si aclama cu vehementa. Am facut stanga imprejur si, impreuna cu grupul nebun si frumos de prieteni ne-am indreptat spre terasele din zona spre a savura niste “gulerate” la trecerea timpului.

Care, fie vorba intre noi, a trecut foarte repede si ne-am trezit ca sta sa inceapa show-ul celor de la Edguy, o trupa germana de heavy power  pe care vroiam s-o vad, mai ales din curiozitate, pentru ca este considerata una din trupele de top pe felia lor iar vocalistul Tobias Sammet este un muzician foarte prolific si apreciat, fiind implicat intr-o multime de proiecte de succes. Ca niste nemti ce se respecta, Edguy au sunat brici, au facut show si si-au interpretat partitura ca la carte, spre satisfactia rockerilor prezenti in numar destul de mare.

Mie unul nu prea mi-au spus nimic, desi nu le pot nega profesionalismul. Nu imi pare rau ca i-am vazut, pentru ca e bine sa-ti largesti orizonturile muzicale ori de cate ori ai ocazia, chiar daca trupa de pe scena nu e printre favoritele tale. So, cam o ora cat a durat reprezentatia rockerilor nemti ce-si promovau noul album “The Age of the Joker”, am combatut niste Guiness si l-am pescuit iar pe Aaron Stainthorpe, de data asta la pachet cu Hamish Glencross pentru niste poze.

Odata terminat show-ul Edguy, ne-am facut loc dand din coate catre fata scenei pentru ca se apropia momentul cel mai asteptat al zilei, reprezentatia My Dying Bride, unul din principalele motive pentru care am venit la festival. Faptul ca ii mai vazusem de doua ori nu a contat, pentru ca un show MDB e special de fiecare data si trupa suna foarte bine live.

Ca va fi un concert memorabil, nu ma indoiam nici o clipa, dar cand  show-ul incepe cu “Your River”, inseamna ca te pregatesti de ceva grandios. Timp de douasprezece piese, MDB ne-au plimbat din trecut in prezent si inapoi cu usurinta pe care  numai cei 22 de ani de experienta ti-o poate da.

Soundcheck-ul din timpul zilei nu a fost facut degeaba, trupa a beneficiat de un sunet extraordinar de clar, fiecare instrument s-a auzit impecabil iar vioara lui Shaun Macgowan a fost cireasa de pe tort si mi-a amintit in permanenta de sunetul primelor albume poate demult uitate de unii dintre noi.

Setlist-ul a fost variat, bogat si apreciat de un public care a venit in numar destul de mare sa vada o trupa marcanta a scenei doom metal, o trupa care, desi pentru a 3a oara la Sibiu, are inca o imensa armata de sustinatori pe care stie sa-i rasplateasca asa cum se cuvine. Prestatia lui Aaron a fost din nou de exceptie, acesta traind in stilu-i caracteristic fiecare vers, fiecare strofa, fiecare piesa.

Seara de 11 august s-a incheiat intr-o maniera epica, pe acordurile “The Dreadful Hours” si astfel s-a tras cortina peste doua seri magice si peste un festival din ce in ce mai bun.

Setlist My Dying Bride:

1.Your River

2.Bring Me Victory

3.Like Gods Of The Sun

4.From Darkest Skies

5.The Prize Of Beauty

6.Thy Raven Wings

7.For You

8.She Is The Dark

9.To Remain Tombless

10.The Cry Of Manking

11.My Body, A Funeral

12.The Dreadful Hours.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s