EVERLASTING SAToURNALIA: The Devil’s Blood +Attic – Arena Wien 0312 AB

The Devil's Blood + Attic
The Devil’s Blood + Attic

Imediat dupa concertul din Romania, fascinat de ceea ce am trait si experimentat in Fabrica am decis ca trebuie sa merg neaparat sa-i mai vad o data pe olandezi. Si, la exact o  luna de la concertul din Bucuresti, iata-ma pe 3 decembrie la Viena pentru o noua experienta ritualica The Devil’s Blood.

De data aceasta avea sa fie un mini turneu european, ultimul pe anul acesta, iar trupa de deschidere, imediat dupa abandonul suedezilor din In Solitude, a fost aleasa din Germania, colegi de label, heavy metalistii Attic.

Auzisem ca locatia aleasa pentru concert e faimoasa in Viena, fiind o cladire multifunctionala ce poate gazdui mai multe tipuri de concerte (atat in cat si out door). Pe dinafara, si dupa cum aveam sa aflu un pic mai tarziu si pe dinauntru, Arena seamana cu Fabrica, doar ca la o scara ceva mai mare.

Prevazut initial pentru ora 20.oo, accesul publicului a fost intarziat un pic, prilej pentru cativa de a bea o bere la baruletul din incinta complexului sau pentru altii de a astepta afara. Eu am fost printre cei din urma si acest lucru nu m-ar fi deranjat deloc in mod normal, dar cand afara erau cu siguranta vreo minus 3, 4 grade, asteptarea a inceput sa ma enerveze. Ca o recompensa, totusi, pana sa intru in sala l-am prins pe Selim Lemouchi cu care am stat putin de vorba . M-a surprins extrem de placut faptul ca m-a recunoscut dupa episodul Bucuresti si am avut o mica discutie amicala inainte de a-si cere scuze ca trebuie sa plece sa se pregateasca pentru concert. Aproape imediat s-a permis si accesul publicului in club si dupa un control scurt de rutina am avut parte de prima (si singura, dealtfel) surpriza oarecum neplacuta. La singurul bar din incinta, unde se formase deja o coada de toata frumusetea, nu functiona decat un singur barman, ceea ce facea ca servirea sa se efectueze cu viteza mecului turbat, in conditiile in care toata lumea vroia sa bage ceva la ficat. Dar austriecii sunt mai molcomi de felul lor si faptul ca stateau si cate 15 min pentru o bere nu ii deranja deloc.

Dupa ce am pus mana pe paharul de plastic (nu ai voie cu sticle in sala) am intrat in cea de-a doua camera a clubului, acolo unde era amenajata o frumusete de stand de merchandise. Se cunoaste imediat cand o trupa vine cu autocarul, standurile sunt bogate, variate si chiar ai de unde alege: ambele trupe au adus tot ce au avut mai bun in dotare, adica vreo 7-8 sortimente de tricouri, patch-uri, pin-uri, cd-uri, Lp-uri si postere. Ce mai tura vura, am cascat gura si am purces la cumparaturile de rigoare dupa care am trecut in ce-a de-a 3a camera, sala de concert propriu-zisa. Nu mare mi-a fost mirarea sa vad cat de mica, dar foarte compacta in acelasi timp este, dand astfel impresia, chiar daca nu se umple, ca show-ul e sold out.

Eram foarte curios sa-i vad si sa-i aud pe Attic, ascultasem doar cateva fragmente pe youtube inainte de a pleca si nu stiam prea multe despre muzica lor decat ca vocalul, Magister Cagliostro si colegii lui sunt discipolii perfecti ai lui Mercyful Fate si King Diamond.

P1060025
Attic

Nemtii au prezentat un heavy metal de exceptie, in forta, cu riff-uri violente, cavalcade a la Maiden, Priest sau Running Wild, solo-uri nebune si o prezenta scenica rupta parca din anii ’80: jeansi stretch, geci de piele cu patchuri si headbanging la greu. Show-ul lor a fost bazat pe albumul de debut ce tocmai a fost lansat de Van Records, “The Invocation” si a durat apromativ 30 minute.

In timpul pauzei pentru change over lumea a dat navala la merchandise si din cate am observat, autriecii chiar stiau de The Devil’s Blood, majoritatea venisera special pentru ei, standul Attic fiind mai putin bagat in seama.

La ora 22 fix, dupa ce in prealabil pregatise altarul si aprinsese lumanarile si tamaia pentru o mica ceremonie dedicata stim-noi-cui, Selim si restul trupei, evident manjiti de sange din cap pana-n picioare au pasit pe mica scena in aplauzele publicului. Au inceput ritualul cu hipnotica “House of 10,000 Voices“, cu ritmurile ei aproape voodoo care se impleteau perfect cu tamaia degajata de altarul format din cranii de oi, capre si statui inspirate parca de Santeria.

The Altar

S-au inlantuit, la propriu, “Die The Death“,  “Waxing Moon Over Babylon“, “She“, “The Thousandfold Epicentre“, o fenomenala “Voodoo Dust” de aproape 16 minute, show-ul culminand cu un “Christ or Cocaine“de vis.

Atmosfera devenise din ce in ce mai innecacioasa iar tamaia, sangele si lumanarile faceau ca imaginatia fiecaruia s-o ia razna, pentru ca uitandu-ma in jurul meu vedeam spectatori care parca intrau in transa, se miscau din ce in ce mai nearticulat, in ritmul muzicii pe care se vedea ca o traiesc la maxim. Stiu ca poate ma repet, dar ce am simtit pe incredibilele “jam”-uri de la “Voodoo Dust” si “Christ or Cocaine” m-a speriat de-a dreptul, nu ma mai puteam controla. Am inhalat din nou prin toti porii mirosul dulceag, imbatator care parca m-a drogat, la un moment dat avand impresia ca mi-am parasit trupul si priveam scena de undeva de sus, total detasat.

“Christ or Cocaine” nu este o piesa, e un monstru ce te inlantuie incet, te strange in brate pana te sufoca. Momentul in care Farida paraseste scena inseamna o lupta intre a-ti da frau liber tuturor sentimentelor, miscarilor, de a te elibera de toate constrangerile sau de a ramane complet imobil pentru a te uita la maiestria celor de pe scena, care-si executa cu o precizie de chirurg partiturile bine studiate.

Nici nu mi-am dat seama cand au trecut 90 de minute, tot speram sa mai dureze pentru ca nu m-as fi saturat de muzica lor niciodata. Din pacate orice inceput are si un sfarsit si deoarece dupa concert urmau sa plece spre Munchen unde avea loc urmatorul show, olandezii au parasit scena la fel de misterios cum au intrat, lasand micuta sala invaluita in fum si amintiri.

Ma bucur enorm ca am putut asista la un show memorabil, cu o trupa impresionanta de la concert la concert, care stie cum sa gestioneze fiecare acord, fiecare nota, fiecare pauza intre versuri. Farida este incredibila (si) cand nu canta, atunci cand parca intra intr-o transa imobila, impietrita, sau cand ingenuncheaza in fata altarului si se roaga fortei care o domina si care o inspira.

Dupa concert am luat-o usor la pas in noaptea rece spre metroul ce avea sa ma duca acasa, fredonand in minte si chiar cu voce tare (aveam sa-mi dau seama de asta in metrou cand se uita lumea la mine) versurile din “Christ..” , versuri care exprima exact ce s-a intamplat si ce-am simtit in seara de 3 decembrie, in Arena din Viena, orasul muzicii bune:

“Hedonistic fire in the dead of night
I gave my soul away
I’ve been stripped of all but lust
And I’ve seen hell today”.

                                                                                                 

                                                                                                   PLAYLIST ATTIC:

P1060041

                                                                               

                                                                                   PLAYLIST THE DEVIL’S BLOOD:

P1060040

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s